Dimineaţă de iarnă

Oftat greu de frig de iarnă
Norii nopţii au cernut.
Bruma –n pături a căzut
Peste ierburi de aramă.
Lungi fuioare de lumină
Umplu umbra dintre case
Şi desfac, trecând prin ceaţă,
Calde, mute, graţioase,
Bezne reci care suspină
Mângâie uşor pământul
Făcând gheaţa să sclipească .
Peste frunzele uscate,
Puf de nea pe pat de iască,
Scânteiază ca-n poveste
În secunda de sfârşit,
Legământului dând veste
Că vraja s-a isprăvit.
Pe sub aburi ce plutesc,
Se rup legături secrete.
Dinţii brumei se topesc
Descleştaţi pe îndelete,
Se desprind ca din paiete,
Fără zgomot, fără larmă,
Iar apoi în şir de lacrimi
Lucitoare se destramă.
Este-o nouă dimineaţă!

Valentin Boeru

Sfarsit de toamna

 

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de Vasile Alecsandri 

Oaspetii caselor noastre, cocostarci si randunele,
Parasit-au a lor cuiburi s-au fugit de zile rele;
Cardurile de cucoare, insirandu-se-n lung zbor,
Pribegit-au urmarite de al nostru jalnic dor.


Vesela verde campie acu-i trista, vestezita,
Lunca, batuta de bruma, acum pare ruginita;
Frunzele-i cad, zbor in aer, si de crengi se dezlipesc
Ca frumoasele iluzii dintr-un suflet omenesc.


Din tuspatru parti a lumei se ridica-nalt pe ceruri,
Ca balauri din poveste, nouri negre plini de geruri
Soarele iubit s-ascunde, iar pe sub grozavii nori
Trece-un card de corbi iernatici prin vazduh croncanitori.


Ziua scade; iarna vine, vine pe crivat calare!
Vantul suiera prin hornuri raspandind infiorare.
Boii rag, caii rancheaza, cainii latra la un loc,
Omul, trist, cade pe ganduri si s-apropie de foc.

Sfârșit de toamnă

Nu mai vorbi, nu râde, nu te gândi, nu plânge,

Nu mai visa zadarnic: e prea târziu acum.

Nu vezi ce toamnă tristă? Cu pete mari de sânge

Se iroseşte frunza pornită-n zbor pe drum.

Prin codrul de cărbune pluteşte-al iernii fum –

Nu mai vorbi, nu râde, nu te gândi, nu plânge.



Cu faţa ei asemeni iubirii ce-a trecut,

Pe tâmpla din Văratic, din vremuri legendare,

O sfântă-i zugrăvită de un necunoscut.

Icoana tăinuită ce farmec straniu are!

Tăcut o şterge veacul, dar tot mai blândă pare

Cu faţa ei asemeni iubirii ce-a trecut.

Ion Pillat 

Autumnal

de Romita Malina Constantin

Îmi pare iubite, că toamna aceasta
Condurii și-i poartă prin frunze încet
Doar focul iubirii își mai înalță creasta
Într-un amurg prea plin... atât de violet.

Mi-e atât de teamă iubite, știi bine
De toamna aceasta atât de-nsorită !
Prea cald îmi e!... și totuși atât de frig cu tine!
Mi-e toamnă iubite! O toamnă-nflorită!

În visul de ieri am pierdut șalul verii
Pe-un țărm fără far, de lume uitat
Doar cerul și noi în trăsură cu zorii
Zburăm prin portalul de timp activat

Îmi pare străine, că-n sânge ne curge
Șirag de dorințe în pas abisal.
Mi-e toamnă străine! O toamnă mă strânge!
Îmi clocotește-n vene atât de infernal!

E-atâta gol în jur… și-atât de multă toamnă

În ruginiul toamnei, când frunzele coboară,
Prinos melancoliei din clipe de iubire,
Prin amintiri tăcute și gânduri se strecoară
Frânturi din visuri vechi, căzute-n adormire.
Sub nucul din poiană, lângă sărutul verii,
Bucăți din umbra-i deasă, aleargă risipite,
Prin pajiște, mai umblă doar umbrele tăcerii
Ascunse printre visuri, în clipele-adormite.
Privirile-aruncate pe frunzele de tei
Când mâinile iubirii se căutau tăcând,
Le poart-acuma vântul pe margini de alei.
Mirificul parfum… miroase doar în gând.
Un fruct rămas stingher, în mărul auriu,
Acoperit cu golul din frunzele căzute,
Ca un stăpân, în spațiul rămas acum pustiu,
Se vrea un martor viu al vremilor trecute.
E-atâta gol în jur… și-atât de multă toamnă.
Prin frunza risipită îi stă acum culoarea.
Dar dărnicia ei, îi dă un iz de doamnă
Și-n tot ce-a dăruit se lăfăie savoarea.
Când față de frumos, ne paște lăcomia,
Din frunzele-arămii, mai strângem câte una,
Să punem vieții dar, să-i invelim câmpia,
Cu toamnele-aurii să-i împletim cununa.
Bunget Marin

Gând de toamnă

Din tot ce e mai trist în toamnă,
Pe când natura-i mai pustie,
Trezind în sufletele noastre
O notă de melancolie,

Gândesc la florile acelea,
Cununi de-aducere-aminte,
Cari-au trăit în cimitire
Şi mor uitate pe morminte...

Traian Demetrescu

Versuri de toamnă

Din vechiul teasc topind arama,
Izvorul lin de tămâioasă,
De bucurie cu pastrama,
Au invitat pe toţi la masă :
Ca şi un fur, printre muşcate
Vărsându-şi auru-n odaie,
Bătrânul soare, pe bucate
Se-alintă blând cu-a lui văpaie,
Pe seară, stelele-ntr-un car
Toate coboară-ncetişor,
Iar călăuză le e doar
Mireasma pâinii din cuptor ;
Dar cine la ospăţ lipseşte ?!
E Luna, prin livezi şi vii
Flăcăi şi mândre-ademeneşte…
…E pusă iar pe nebunii (!)
Frumoasa Venus, dimineaţă,
Curtată de aştrii cereşti,
Pe stropi de rouă se răsfaţă
În raiul toamnei româneşti…
……………………………
Doar praful uliţei ignoră,
O melodie ce-i gătită
Cu flori de ii cusute-n horă,
De o lăută îndrăcită.

Poet: Valeriu Cercel

CU TOAMNA VREAU, IUBITO, CU EA SĂ MĂ TRĂDEZI!

•  de George de Podoleni

Ce dacă vine toamna, dar câte nu au fost?!
Să mă gândesc acum, nu are niciun rost;
Îngalbenită frunza, în poale de-o să-ţi cadă,
E ca în suflet, azi, iubirea mea să-ţi şadă.

În ochii tăi iertarea adesea mi-o găsesc;
Mă-ntorc a câta oară să-i văd cum strălucesc…
Când  mă petreci cu mâna, în dulcele alint,
Atunci tu o să afli că am uitat să mint.

Pe buzele-mi secate să-mi aprinzi dorinţa;
Iubirii pe altar să îi  jertfim fiinţa.
E toamnă, şi iarăşi se usucă toate…, vezi?                                   
Cu toamna vreau, iubito, cu ea să mă trădezi!

TOAMNA

• Toamna, de Matilda Cugler-Poni

Frunzele îngălbenite
Cad încetul, obosite,
Cad pe câmpul cel uscat,
Pe pamântul îngheţat.

Frunzuliţele ce pică,
Vântul toamnei le ridică
Şi le ia încetişor
Pe aripa lui în zbor

Şi le duce, le tot duce
Pe morminte fără cruce,
Unde dorm uitaţi, neplânşi
Luptătorii cei învinşi...

Ei, în lupte desperate
Cu dureri nemăsurate,
Singuri chinul şi-au curmat, —
Fără teama de păcat!

Primăvara nu răsare
Nici o frunză, nici o floare
Pe pământul urgisit
Şi de lacrimi nestropit:

Numai toamna mult miloasă
Pune haina ei frumoasă
Ca o mantie de 'mpărat
Pe mormântul cel uitat.

Toamna

• Toamna, de Cincinat Pavelescu

Uite toamna cum se stinge!
Umbra plopilor tresare.
Şi amanţii pe cărare
Plâng sub frunza care ninge!

Slabă, tristă, -ngălbenită,
Între vis şi adevăr ,
Trece toamna despletită
Şi cu frunze moarte-n păr!

Pe când umbra cade multă,
Tu, ce-ţi porţi alături doamna,
Lasă vorba, taci şi-ascultă
Cât de dulce moare toamna!

Upanişad sau Tratat despre echivalenţe

Upanişad sau Tratat despre echivalenţe

Frunzele în ramuri? Prizoniere.
Libere să freamăte? Părere.
Liberă e frunza doar spre toamnă;
Libertatea clipei o condamnă
La căderea liberă, pe drumul
Consumat înspre pământ şi tumul.
De iluzii, veşted se desparte
Liberă o clipă,-n zbor: în moarte.

poezie de Romulus Vulpescu

Corn de timp vrăjit

Corn de timp vrăjit

Toamna asta e frumoasă, luminoasă ca un gând!
Mi-a păstrat soarele-n casă şi-amintirile pe rând.
Cu căldura-i de poveste mă-nconjoară braţul ei.
Luminoasă toamnă este peste suflet şi pe-alei!

Toamna asta-i minunată, generoasă peste poate,
Cu vinul, mustind pe masă, jubilând printre bucate!
Şi-n poiana toamnei noastre, prefăcută-n primăvară,
Suntem regii către care ploi de stele iar coboară.

Visele se cern fantastic, dintr-un corn de timp vrăjit
Ca o veste minunată ce pământul a-nverzit.
Sufletele cântă iară, melodii de mult uitate
Şi amurgul-sur coboară legănând acestea toate.

poezie de Ioana Voicilă Dobre

Imagini, toamna

Imagini, toamna

Se clatina galbene pasari
usor pe parul din vie.
Nu, toamna isi pregateste
iar stolul de frunze pribegi.
E aerul limpede astazi,
ca apa-n paraul de munte,
Si singur un nor mai sclipeste
pe ceruri - un pastrav de-argint.

poezie de Ion Pillat

Cântec de toamnă

Cântec de toamnă

Al toamnei cânt,
Viori de vânt
Îl plâng topite
Lovindu-mi lin
Sufletul plin
De corzi rănite

Decolorat
Şi sugrumat
Când ora bate
Plângând ascult
La vremi de mult
Îndepărtate

Şi-n vânt mă las
În răul pas
Care mă poartă
Din loc în loc
Acelaşi joc
De frunză moartă.

poezie de Paul Verlaine

Toamnă

Ion Păun-Pincio

Se lasă toamna tristă de parcă-i cea din urmă...
Şi-n galbenă lumină, ca-n jurul unui mort,
Pustiu-i înfloreşte... O, toamnă, tu mă mângâi:
Singurătăţi deşerte şi eu în suflet port.

Din streşinile ude se scurg greoaie picuri:
Să-ntârzie sfârşitu-i, îi plâng la căpătâi...
Iar din frunziş porneşte lin freamăt de aramă,
Ca glasul stâns de clopot şi irosit pe văi.

AMINTIRI DE TOAMNA

Vant de toamna

Vant de toamna

-Noelia Gabor-

Vantu-i suiera prin plete,
Pletele frumoasei toamne,
Trena-i scumpa de matase,
Se asterne peste toate.
Si privesc in deal, in larguri,
De departe-aud cantand,
Glasul toamnei aducand,
Crengi uscate si crocante,
In livada de pe camp.
Neguri albe mlastinoase,
Pietre pretioase adun,
Din bogata scumpa toamna,
Ce danseaza lin in crang.

Dar ma tem si imi e frica …
Cand vad codrul tot plangand,
Intr-un timp de agonie,
Toate lucrurile sunt.
Dar astept o tensiune …
Cand momentu-armonizat,
Redeschide iar magia
Peste locul fermecat.

Toamnă

Sub cerul în amurg,
de-octombrie-n grădină,
se scutură de frunze
copacii de lumină,
şi nucul îşi aruncă
tristeţea-ngălbenită,
gutuile-aurii şi calde tufănele
scânteie printre frunze
ca parfumate stele.

Grădina, în somn adânc,
sub verdele de aur
de toamnă-i prăbuşită,
arar şi-aprinde tufănica
o lampă pe tulpină
şi cade-o galbenă gutuie
din creanga obosită.
În sufletul misterios al Toamnei
e cald şi bine...
ascunsă în seminţe adormite
se plămădeşte dalba Primăvară.

Floarea Cărbune

TOAMNA

TOAMNA - de (anonim)

Am tras sforile toamnei
şi-am scris strâmb, pe uşă,
inventar !!

Acum,
hai să-mpărţim toamna
şi la partaj să luăm
o frunză tu, o frunză eu,
cinci vise tu, cinci vise eu
şi tăcerea,
apusul ţi-l las ţie.
ploile le voi lua eu,
iar tu o să ai toate furtunile
stoarse de ultimele picături de vlagă.
cu răsăriturile va fi mai greu.
sigur ne vom târgui
ca-n piaţă.
am să ţi le cedez, totuşi,
numa ca să-mi laşi mie
nopţile
şi toate neîmplinirile mele
de fiecare zi

Romanță

iubito, vino mai aproape

să ne-așezăm la dulci povești,

să ascultăm cântecul toamnei

cum bate vântul în ferești.

un psalm cântat duios de îngeri

îngână sferele albastre

și se -mpletesc cu dulci romanțe

din tinerețea vieții noastre.

când luna –nnebunea pe cer

și noi într-o iubire sfântă

stăteam la poartă nopți întregi

ascultând frunzele cum  cântă.

astăzi când timpul a trecut

și zilele ne par mai grele,

nu ne-au rămas decât povești

și-n degete două inele.

când toamna trece peste noi,

ca piaza reaua din povești,

aș vrea să dăm ceasu-napoi

și, Doamne, să ne-ntinerești!

ION IONESCU-BUCOVU

Frunzele nu plâng degeaba

Astăzi a căzut o frunză
Pe aleea toamnei mele,
Un surâs zdrobit pe buză
Îmi îneacă doruri grele.

Nu e singura surată
Ruginită de uitare,
În album o vreau presată
Ninsă cu mărgăritare.

Pe nervurile-i secate
De-un apus cam nemilos,
Vise cândva însemnate
S-au pierdut acum pe jos.

Frunzele nu plâng degeaba
Au o taină în suspine,
Toamna le stârneşte graba
Stinse, cad de pe tulpine.

de Marilena Velicu

Octombrie

Octombrie-a lasat pe dealuri
Covoare galbene si rosii.
Trec nouri de argint in valuri
Si canta-a dragoste cocosii.
Ma uit mereu la barometru
Si ma-nfior cand scade-un pic,
Caci soarele e tot mai mic
In diametru.
Dar pe sub cerul cald ca-n mai
Trec zile albe dupa zile,
Mai nestatornice si mai
Subtile…
Intarziata fara vreme
Se plimba Toamna prin gradini
Cu faldurii hlamidei plini
De crizanteme.
Si cum abia pluteste-n mers
Ca o marchiza,
De parca-ntregul univers
Priveste-n urma-i cu surpriza, -
Un liliac nedumerit
De-alura ei de domnisoara
S-a-ngalbenit, s-a zapacit
Si de emotie-a-nflorit
A doua oara…

George Topârceanu

O lectură de toamnă

Culorile toamnei

Cu toamna în odaie

Autor / Poet: Ion Minulescu

Mi-a bătut azi-noapte Toamna-n geam,
Mi-a bătut cu degete de ploaie…
Şi la fel ca-n fiecare an,
M-a rugat s-o las să intre în odaie,
Că-mi aduce o cutie cu Capstan
Şi ţigări de foi din Rotterdam…
Am privit în jurul meu şi-n mine:
Soba rece,
Pipa rece,
Mâna rece,
Gura rece,
Doamne!… Cum puteam s-o las să plece?
Dacă pleacă, cine ştie când mai vine?
Dacă-n toamna asta, poate,
Toamna-mi bate
Pentru cea din urmă oară-n geam?
“Donnez-vous la peine d’entrer, Madame…”
Şi femeia cu privirea fumurie
A intrat suspectă şi umilă
Ca o mincinoasă profeţie
De Sibilă…
A intrat…
Şi-odaia mea-ntr-o clipă
S-a încălzit ca un cuptor de pâine
Numai cu spirala unui fum de pipă
Şi cu sărutarea Toamnei, care mâine
O să moară… vai!…
Bolnavă de gripă…

Seară de toamnă

Ah! ce frumoase-s serile de toamna!
Prin frunze reci doar un fior adie;
S-arata-n deal, cu fata purpurie,
A noptilor fermecatoare Doamna.
Pe campul vested tainic ea-mprastie
Stralucitoarea-i negura albastra,
O, Doamne sfant! Ce pana mult maiastra
Atata farmec ar putea descrie!
Stropit cu lacrimi pare-acum boschetul.
In umbra lui ma simt prins de tristete:
Exista oare-atata frumusete
In fire, — asa cum o simti tu, poetul?
Ori suntem prada — o! gandire-amara!
De-a simturilor noastre amagire
Ce-arunca-un val frumos peste-o nestire,
Si totusi, Doamne, ce frumoasa seara!


Autor: Duiliu Zamfirescu

Clipe mirosind a toamna

Toamna

Toamna in parc

Cad grabite pe aleea
Parcului cu flori albastre
Frunze moarte, vorba ceea,
Ca iluziile noastre.

Prin lumina estompata
De matasa unui nor,
Visatoare trece-o fata
C-un plutonier-major.

Rumen de timiditate
El se uita-n jos posac.
Ea striveste foi uscate
Sub pantofii mici de lac.

Si-ntr-o fina discordanta
Cu privelistea sonora,
Merg asa, cam la distanta,
El major si ea minora… 


George Topârceanu

Florile toamnei

Flori de toamnă-pictate

Cămara toamnei

Toamnă bogată în imagini