Norii nopţii au cernut.
Bruma –n pături a căzut
Peste ierburi de aramă.
Lungi fuioare de lumină
Umplu umbra dintre case
Şi desfac, trecând prin ceaţă,
Calde, mute, graţioase,
Bezne reci care suspină
Mângâie uşor pământul
Făcând gheaţa să sclipească .
Peste frunzele uscate,
Puf de nea pe pat de iască,
Scânteiază ca-n poveste
În secunda de sfârşit,
Legământului dând veste
Că vraja s-a isprăvit.
Pe sub aburi ce plutesc,
Se rup legături secrete.
Dinţii brumei se topesc
Descleştaţi pe îndelete,
Se desprind ca din paiete,
Fără zgomot, fără larmă,
Iar apoi în şir de lacrimi
Lucitoare se destramă.
Este-o nouă dimineaţă!
