- Toamna, de Matilda Cugler-Poni
Frunzele îngălbenite
Cad încetul, obosite,
Cad pe câmpul cel uscat,
Pe pamântul îngheţat.
Frunzuliţele ce pică,
Vântul toamnei le ridică
Şi le ia încetişor
Pe aripa lui în zbor
Şi le duce, le tot duce
Pe morminte fără cruce,
Unde dorm uitaţi, neplânşi
Luptătorii cei învinşi...
Ei, în lupte desperate
Cu dureri nemăsurate,
Singuri chinul şi-au curmat, —
Fără teama de păcat!
Primăvara nu răsare
Nici o frunză, nici o floare
Pe pământul urgisit
Şi de lacrimi nestropit:
Numai toamna mult miloasă
Pune haina ei frumoasă
Ca o mantie de 'mpărat
Pe mormântul cel uitat.
