Sfarsit de toamna

 

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de Vasile Alecsandri 

Oaspetii caselor noastre, cocostarci si randunele,
Parasit-au a lor cuiburi s-au fugit de zile rele;
Cardurile de cucoare, insirandu-se-n lung zbor,
Pribegit-au urmarite de al nostru jalnic dor.


Vesela verde campie acu-i trista, vestezita,
Lunca, batuta de bruma, acum pare ruginita;
Frunzele-i cad, zbor in aer, si de crengi se dezlipesc
Ca frumoasele iluzii dintr-un suflet omenesc.


Din tuspatru parti a lumei se ridica-nalt pe ceruri,
Ca balauri din poveste, nouri negre plini de geruri
Soarele iubit s-ascunde, iar pe sub grozavii nori
Trece-un card de corbi iernatici prin vazduh croncanitori.


Ziua scade; iarna vine, vine pe crivat calare!
Vantul suiera prin hornuri raspandind infiorare.
Boii rag, caii rancheaza, cainii latra la un loc,
Omul, trist, cade pe ganduri si s-apropie de foc.

Sfârșit de toamnă

Nu mai vorbi, nu râde, nu te gândi, nu plânge,

Nu mai visa zadarnic: e prea târziu acum.

Nu vezi ce toamnă tristă? Cu pete mari de sânge

Se iroseşte frunza pornită-n zbor pe drum.

Prin codrul de cărbune pluteşte-al iernii fum –

Nu mai vorbi, nu râde, nu te gândi, nu plânge.



Cu faţa ei asemeni iubirii ce-a trecut,

Pe tâmpla din Văratic, din vremuri legendare,

O sfântă-i zugrăvită de un necunoscut.

Icoana tăinuită ce farmec straniu are!

Tăcut o şterge veacul, dar tot mai blândă pare

Cu faţa ei asemeni iubirii ce-a trecut.

Ion Pillat 

Autumnal

de Romita Malina Constantin

Îmi pare iubite, că toamna aceasta
Condurii și-i poartă prin frunze încet
Doar focul iubirii își mai înalță creasta
Într-un amurg prea plin... atât de violet.

Mi-e atât de teamă iubite, știi bine
De toamna aceasta atât de-nsorită !
Prea cald îmi e!... și totuși atât de frig cu tine!
Mi-e toamnă iubite! O toamnă-nflorită!

În visul de ieri am pierdut șalul verii
Pe-un țărm fără far, de lume uitat
Doar cerul și noi în trăsură cu zorii
Zburăm prin portalul de timp activat

Îmi pare străine, că-n sânge ne curge
Șirag de dorințe în pas abisal.
Mi-e toamnă străine! O toamnă mă strânge!
Îmi clocotește-n vene atât de infernal!

E-atâta gol în jur… și-atât de multă toamnă

În ruginiul toamnei, când frunzele coboară,
Prinos melancoliei din clipe de iubire,
Prin amintiri tăcute și gânduri se strecoară
Frânturi din visuri vechi, căzute-n adormire.
Sub nucul din poiană, lângă sărutul verii,
Bucăți din umbra-i deasă, aleargă risipite,
Prin pajiște, mai umblă doar umbrele tăcerii
Ascunse printre visuri, în clipele-adormite.
Privirile-aruncate pe frunzele de tei
Când mâinile iubirii se căutau tăcând,
Le poart-acuma vântul pe margini de alei.
Mirificul parfum… miroase doar în gând.
Un fruct rămas stingher, în mărul auriu,
Acoperit cu golul din frunzele căzute,
Ca un stăpân, în spațiul rămas acum pustiu,
Se vrea un martor viu al vremilor trecute.
E-atâta gol în jur… și-atât de multă toamnă.
Prin frunza risipită îi stă acum culoarea.
Dar dărnicia ei, îi dă un iz de doamnă
Și-n tot ce-a dăruit se lăfăie savoarea.
Când față de frumos, ne paște lăcomia,
Din frunzele-arămii, mai strângem câte una,
Să punem vieții dar, să-i invelim câmpia,
Cu toamnele-aurii să-i împletim cununa.
Bunget Marin

Gând de toamnă

Din tot ce e mai trist în toamnă,
Pe când natura-i mai pustie,
Trezind în sufletele noastre
O notă de melancolie,

Gândesc la florile acelea,
Cununi de-aducere-aminte,
Cari-au trăit în cimitire
Şi mor uitate pe morminte...

Traian Demetrescu

Versuri de toamnă

Din vechiul teasc topind arama,
Izvorul lin de tămâioasă,
De bucurie cu pastrama,
Au invitat pe toţi la masă :
Ca şi un fur, printre muşcate
Vărsându-şi auru-n odaie,
Bătrânul soare, pe bucate
Se-alintă blând cu-a lui văpaie,
Pe seară, stelele-ntr-un car
Toate coboară-ncetişor,
Iar călăuză le e doar
Mireasma pâinii din cuptor ;
Dar cine la ospăţ lipseşte ?!
E Luna, prin livezi şi vii
Flăcăi şi mândre-ademeneşte…
…E pusă iar pe nebunii (!)
Frumoasa Venus, dimineaţă,
Curtată de aştrii cereşti,
Pe stropi de rouă se răsfaţă
În raiul toamnei româneşti…
……………………………
Doar praful uliţei ignoră,
O melodie ce-i gătită
Cu flori de ii cusute-n horă,
De o lăută îndrăcită.

Poet: Valeriu Cercel