Octombrie

Boris Ioachim
Sub al soarelui anemic –
Mult prea palid, trist surâs
Cu năstruşnice rafale
Se strică toamna de râs

Podidind cu frunze moarte
Ţarini, ape şi alei
Şi cu nonşalanţă-mparte
Toate darurile ei:
Croncănit de ciori spre seară,
Triste zile, vineţi nori,
Îndoieli şi viaţă-amară
Şi în piept – de plumb fiori.
Înroşitele-i apusuri
Mă îneacă-n întrebări...
În zadar caut răspunsuri,
Tot scrutând spre depărtări:
Care-n viaţa mea, e aceea –
Dintre multele iubiri –
Cu adevărat, femeia,
Ce-am iubit-o-n răbufniri
De sălbatică dorinţă,
De tandreţi şi duioşii...
De dureri şi de căinţă
Şi senine amintiri?
Întrebări fără răspunsuri –
Întrebări fără de rost...
Înroşitele apusuri
Mă găsesc trist şi anost.
...Sub a soarelui tristeţe –
Sub al său palid surâs,
Toamna îmi tot dă bineţe –
Tăvălindu-se de râs...

Pleaca berzele....

Spre cararea de sub stele/ Carduri, carduri se grabesc.
Toate berzele pornesc/ Intr-un drum stiut de ele.
Inainte de plecare/ Au facut un mic popas
Sa ne spuna: "Bun ramas"/ Rand pe rand, la fiecare.
Clampanind prietenoase/ Dau din aripi catre mine:
- Noi plecam, ramai cu bine! - Sa va-ntoarceti sanatoase!
Vrabiuta le petrece/ Si se-ntoarce-ncet spre sat.
- Ce-o fi draga de oftat?/ Ele tin mortis sa plece!
Si zburand pe gard, sprintara,/ Mai privi odata-n sus:
- Cip! Cirip! S-au dus?- "S-au dus!"/ Le vedem la primavara.

 de G .Rusu

Foaie de toamnă

Foaie de toamnă
visu-mi îndeamnă
dulci melodii

Arbori cu strune
galbene, brune
şi purpurii

Cu coapte coacăze
şi şoapte-mbracă-se
toamna din nou

Prin văi bucolice
cad melancolice
voci de ecou

Foaie de carpen, floare de crin
pasăre vino
şi-mi cântă lin

Cântă-mi, încântă-mă
şi desfrământă-mă
cât mai suntem

Iar de-mpământă-mă
în toamna sfântă mă
fă recviem

Că-i datul legii
pe vechi arpegii
noi agonii

Foaie de toamnă
spune-mi ce-nseamnă
a nu mai fi...

poezie de Paul Abucean

Spune-mi toamna.....

cârpaciul 

Ovidiu Oana- parau

un vânt perfid înnoadă peste zare
covor cu demoni vineţi şi o sumbră
teamă născută de întunecare
îi strâmbă chipul toamnei cu o umbră

nimic nu strică pătura nătângă
ce lumea zgibulită asupreşte
doar codrul încă are să mai plângă
pastel de lacrimi când se desfrunzeşte

lumina alungată se revoltă
la pata asta de neruşinare
şi cârpa o străpunge de pe boltă
cu un mănunchi de raze rupt din soare

apoi grăbit presară în poiene
cuiburi de cald pe pajişti la amiază
apar neverosimile troiene
albeaţa pură, iarba o pătează

e albul semn al iernii care vine
sau amintiri din dusa primăvară
netulburat temutul vânt revine
zdreliţii nori cârpindu-i până-n seară

TOAMNA, MÂNZĂ ARĂMIE -

autor Mariana Dobrin
(cântecul de seară al fetei cuminţi)

Toamna, mânză arămie,
Cu potcoave de argint,
Se avântă pe câmpie
Scuturându-şi coama-n vânt.

Şi-n galop, prin iaz albastru,
Mână vântul nemilos,
Tot frunzişu-i un dezastru,
Mătură cu el pe jos.

Iar pologul din căpiţe
L-a-nmuiat cu plânsu-i ud,
Pe alee trei crăiţe
Tremură când o aud.

Face vraişte-n grădină,
Coada-şi flutură pe drum,
Creasta dealului suspină,
Îmbrăcată-n ploi şi-n fum.

Zguduită-mi simt făptura,
Încărcată de frisoane,
În cămin încing căldura
Şi la geamuri trag obloane.

GALBEN DE TOAMNĂ

Galbenul din frunze

sub tăişul brumei,
s-a întins
precum un şarpe
sorbind din rădăcina
pomului, ce l-a hrănit;
Pădurea toată
a devenit o Evă,
pe care trupul toamnei
stă încolăcit…

 

 

Burde Victor