Toamna

Din hora frunzelor, pe-alei

Ridică vântul pulberi fine.

Din suflet izvorăsc suspine.

Din soare nu mai sar scântei.

În gogoşari sunt vâlvătăi,

Sunt munţi de varză şi cartofi.

Sandalele devin pantofi,

Pătrunde frigul în odăi.

Îşi caută şi-şi află loc

În care-o sta ascuns la iarnă,

Privind ironic către foc,

Va şuiera când n-o să doarmă.

Gutuile râd din ferestre

Spre ruginiul din grădini.

Perete alb, păsări măiestre,

Umbre născute din lumini.

Mii de culori se împletesc

Din şanţuri până hăt, departe.

Gâze prin tufe robotesc

Cătând culcuşuri pentru noapte.

Se odihnesc pentru o clipă

Şi-o iau din nou din loc la fel.

Spre alte spaţii bat aripă,

Bondarii bâzâie-n pastel.

Şi păsări cântă fără tihnă

Şi se aruncă din înalt.

Sunt largi covoare pe asfalt

De frunze căutând odihnă.

Te-ai îngropa adânc sub ele

Printre castane, nuci şi ghindă,

Privind spre cerul fără stele.

Prin iederi foc o să se-aprindă.

Ai aştepta să-nceapă ploaie,

Să-ngheţe picurând natura.

Cu pere moi ţi-ai umple gura

Visând în jilţul din odaie.

Valentin Boeru

Toamna

Frunzele se sfătuiesc,
Ce culori se potrivesc,
Unele roşesc mirate
Altele-s galbui pătate,
Arămii şi visătoare
Se aştern pe-alei covoare!

A sosot toamna la noi
Cu belşug şi multe ploi,
Păsările plec din ţară,
Dar se-ntorc la primăvară.

Toamna ninge? Toamna plouă?
Câte-un pic din amândouă!
Şi noi toţi îi spunem iară:
Zâna bună din cămară.

poezie de Geanina Boglut

Pleaca toamna.....

Farmec de octombrie

 Octombrie..,emoţii, vise, împliniri
 Podoabă în culoare de aramă
 Fior păgân, păstrate amintiri
 Ce-n foşnetul de frunze iar ne cheamă.
 Octombrie, tu brumărelule-ai adus
Mereu o altă primăvară
Pastelul tău cu dărnicie pus
 Mă face să mă nasc a doua oară.
 Octombrie, destinele alini
 Cu farmecu-ţi ne umpli de lumină
 Regină-i crizantema prin grădini
 Valsând prin noapte când e lună plină.
Octombrie, sub cerul tău plinit
Adăposteşti atâta împăcare
De după deal, o zi a răsărit
 Curată, limpede ce-n lume seamăn n-are.
 Octombrie.., mai ai puţin
 Şi ai să pleci ca altă dată
Mă înfior, dar nu de dor sau chin
 Desăvârşirea ta, în farmece mă îmbată.

Autor necunoscut

Octombrie

Boris Ioachim
Sub al soarelui anemic –
Mult prea palid, trist surâs
Cu năstruşnice rafale
Se strică toamna de râs

Podidind cu frunze moarte
Ţarini, ape şi alei
Şi cu nonşalanţă-mparte
Toate darurile ei:
Croncănit de ciori spre seară,
Triste zile, vineţi nori,
Îndoieli şi viaţă-amară
Şi în piept – de plumb fiori.
Înroşitele-i apusuri
Mă îneacă-n întrebări...
În zadar caut răspunsuri,
Tot scrutând spre depărtări:
Care-n viaţa mea, e aceea –
Dintre multele iubiri –
Cu adevărat, femeia,
Ce-am iubit-o-n răbufniri
De sălbatică dorinţă,
De tandreţi şi duioşii...
De dureri şi de căinţă
Şi senine amintiri?
Întrebări fără răspunsuri –
Întrebări fără de rost...
Înroşitele apusuri
Mă găsesc trist şi anost.
...Sub a soarelui tristeţe –
Sub al său palid surâs,
Toamna îmi tot dă bineţe –
Tăvălindu-se de râs...

Pleaca berzele....

Spre cararea de sub stele/ Carduri, carduri se grabesc.
Toate berzele pornesc/ Intr-un drum stiut de ele.
Inainte de plecare/ Au facut un mic popas
Sa ne spuna: "Bun ramas"/ Rand pe rand, la fiecare.
Clampanind prietenoase/ Dau din aripi catre mine:
- Noi plecam, ramai cu bine! - Sa va-ntoarceti sanatoase!
Vrabiuta le petrece/ Si se-ntoarce-ncet spre sat.
- Ce-o fi draga de oftat?/ Ele tin mortis sa plece!
Si zburand pe gard, sprintara,/ Mai privi odata-n sus:
- Cip! Cirip! S-au dus?- "S-au dus!"/ Le vedem la primavara.

 de G .Rusu

Foaie de toamnă

Foaie de toamnă
visu-mi îndeamnă
dulci melodii

Arbori cu strune
galbene, brune
şi purpurii

Cu coapte coacăze
şi şoapte-mbracă-se
toamna din nou

Prin văi bucolice
cad melancolice
voci de ecou

Foaie de carpen, floare de crin
pasăre vino
şi-mi cântă lin

Cântă-mi, încântă-mă
şi desfrământă-mă
cât mai suntem

Iar de-mpământă-mă
în toamna sfântă mă
fă recviem

Că-i datul legii
pe vechi arpegii
noi agonii

Foaie de toamnă
spune-mi ce-nseamnă
a nu mai fi...

poezie de Paul Abucean

Spune-mi toamna.....

cârpaciul 

Ovidiu Oana- parau

un vânt perfid înnoadă peste zare
covor cu demoni vineţi şi o sumbră
teamă născută de întunecare
îi strâmbă chipul toamnei cu o umbră

nimic nu strică pătura nătângă
ce lumea zgibulită asupreşte
doar codrul încă are să mai plângă
pastel de lacrimi când se desfrunzeşte

lumina alungată se revoltă
la pata asta de neruşinare
şi cârpa o străpunge de pe boltă
cu un mănunchi de raze rupt din soare

apoi grăbit presară în poiene
cuiburi de cald pe pajişti la amiază
apar neverosimile troiene
albeaţa pură, iarba o pătează

e albul semn al iernii care vine
sau amintiri din dusa primăvară
netulburat temutul vânt revine
zdreliţii nori cârpindu-i până-n seară

TOAMNA, MÂNZĂ ARĂMIE -

autor Mariana Dobrin
(cântecul de seară al fetei cuminţi)

Toamna, mânză arămie,
Cu potcoave de argint,
Se avântă pe câmpie
Scuturându-şi coama-n vânt.

Şi-n galop, prin iaz albastru,
Mână vântul nemilos,
Tot frunzişu-i un dezastru,
Mătură cu el pe jos.

Iar pologul din căpiţe
L-a-nmuiat cu plânsu-i ud,
Pe alee trei crăiţe
Tremură când o aud.

Face vraişte-n grădină,
Coada-şi flutură pe drum,
Creasta dealului suspină,
Îmbrăcată-n ploi şi-n fum.

Zguduită-mi simt făptura,
Încărcată de frisoane,
În cămin încing căldura
Şi la geamuri trag obloane.

GALBEN DE TOAMNĂ

Galbenul din frunze

sub tăişul brumei,
s-a întins
precum un şarpe
sorbind din rădăcina
pomului, ce l-a hrănit;
Pădurea toată
a devenit o Evă,
pe care trupul toamnei
stă încolăcit…

 

 

Burde Victor

Surâsul toamnei ruginiu......

 Pastel

Surâsul toamnei ruginiu
Ma întâmpina-n livada,
Cu reverente lungi de crengi
Scaldate-n apusul de seara
Si darnicia poamelor cu zeama,
Hrana ciorilor târzii.

Calcam usor covorul toamnei,
T;esut din frunze-n agonie,
Cazute din cerul albastru,
Jucând încet prinsa cu vântul
Uitam cum curge timpul,
Printre copaci tacuti si umezi,
În ploaia toamnei ruginie.

Si-am adunat mii de culori,
În ochii lacomi fara sat
Sa întrec a lumii curcubee,
Ce pictorii hranesc,
Fumând adânc aerul aspru
Si fericita ca traiesc,
Am sarutat amurgul îngeresc,
Cu sufletul am sarutat amurgul.

Dar, un latrat de câini voinici
M-au scos brusc din visare,
Prieteni-mi erau pe-aproape,
Vorbeam cu ei de-atâta timp,
Mergând spre casa pe carare,
Dar unde am fost eu pâna atunci ?
Ah ! Da, Vâslisem în visare,
Pe marea toamnei ruginii,
În spre a lor muta mirare.

Mahok Valeria -

TOAMNA

Din pomul verde si frumos
Mai cade-o frunză, încă una...Şi se aştern covor pufos - Aşa e toamna-ntotdeauna!

Si păsări zi de zi se duc,
Si vezi doar una câte una...Precum o frunză-n vârf de nuc -
Aşa e toamna-ntotdeauna!

Pe drum, pe case si pe flori
Frumoase brume-si pun cununa...Se-ascunde soarele in nori -
Asa e toamna-ntotdeauna!

 

anonim

RISIPA DE CULOARE

TOAMNA asta iar sa fie
O RISIPA DE CULOARE
Si sa iti aduca tie
Numai zile roditoare !
TOAMNA cu carcei de vita
Nobila pe la urechi
Pe ie si pe altita,
Amintind de vremuri vechi ,
Roadele-ti sa-i fie zestre
Doar FECIOAREI din poveste
Iar la zi de sarbatoare
Sa-i faci zilele cu soare !

Autor: Prof.Dr.Constantin MIU,

Toamna

Toamna

Octavian Goga.

Val de bruma argintie
Mi-a impodobit gradina,
Firelor de lamaita
Li se usca radacina.
Peste crestet de dumbrava
Norii suri isi poarta plumbul,
cu podoaba zdrentuita
Tremura pe camp porumbul.
Si cum de la miazanoapte
Vine vantul fara mila,
Depe varful surii noastre
Smulge-n zbor cate-o sindrila

Doamna Toamna

Doamna toamna cea ghidusa
Ne imbie jucausa
Din carele incarcate
Sa alegem pe gustate
Mere cu obraji de soare.
Struguri,pere galbioare,
Si gutui amarui
Cu puf galben ca de pui.
Doamna toamna ni le-aduna
Fiindca-i harnica si buna.

Doamna Toamnă

Cine vine, cine vine
Cu miresme pe câmpie
Şi împrăştie prin vie
Strugurii din pălărie ?
Cine oare, cine oare
Duce roada în spinare
Ajutat de ploi cu soare
O aşează prin ogoare ?
Cine poate, cine poate
Să muncească zi şi noapte,
Dintr-un bob să facă şapte,
Dintr-un sâmbur – mere coapte ?
Cine are, cine are
Curcubeu în plete rare,
Aiurite-ncep să zboare
Păsările prin culoare ?
Toţi copiii într-un gând
Spun că vine din pământ
Şi aşa din vară-n iarnă
Ne uimeşte Doamna Toamnă!

Anonim

De toamnă....

Toamna a cazut,
Peste parcul mut.
Tainicule dor,
In zadar te alint.
Trandafirii mor.
Visurile mint.


Toamna trece acum.
Invelita in fum.
Unde-i de argint
Glasul ei sonor?
Trandafirii mor.
Visurile mint.


Toamna mi te ia,
Vis stingher, cu ea.
Lacrima de dor
Strop de margarint.
Trandafirii mor.
Visurile mint.
Al.O.Teodoreanu

Octombrie

File de jurnal

 

Octombrie

Ca un cânt bizar de harfă, vântu-şi ţese rapsodia.

Din ce parte,
Din vâltoarea zării albe vine vântul, -
Parcă ar voi de-odată să îmbete tot pământul,
Să seducă universul,
Să robească veşnicia...?

Zbor îngălbenite frunze pe întinderea pustie
Şi se pierd adânc în noaptea cu nuanţe de rugină,
Vântu-şi tremură cântarea ca un tril de mandolină
Şi apoi îmbracă toată firea
În melancolie.

Toamna.

Desfrunzit, castanul plânge-n noaptea fără stele,
Ca muribundele ecouri pe uitatele vioare;
Şi privindu-l cum se pleacă,
Cum se-ndoaie,
Mi se pare
Că mă văd pe mine-n faţa... proprietăresei mele.

poezie de Ion Pribeagu

Poveste de toamna-Nelinistea unei frunze

Micuta frunza tot ofta si plangea de fiecare data cand o adiere de vant trecea pe langa ea. Creanga de care era prinsa o intreaba:
-Care este problema, micuta frunza?
-Vantul mi-a spus ca intr-o zi ma va rupe si ma va arunca pe pamant si voi muri.
Crenguta a spus despre necazul frunzei crengii de care era prinsa, iar creanga a spus pomului.
Cand pomul a auzit asta, a fosnit tot si a transmis mai departe frunzei:
-Nu-ti fie frica. Tine-te bine si nu vei pleca pana cand nu vei vrea tu.
Frunza s-a oprit din suspin si s-a cuibarit langa celelalte surate, iar cand vantul trecea pe langa ea, canta si dansa bucuroasa.
Si asa a trecut toata vara pana in octombrie.
In zilele insorite de toamna, micuta frunza a vazut in jurul ei o multime de frunze care devenisera foarte frumoase. Unele erau galbene, unele stacojii, altele aveau dungi cu ambele culori.
Micuta frunza a intrebat copacul ce s-a intamplat cu celelalte frunze. Si copacul a spus:
-Toate aceste frunze sunt gata sa zboare si de bucurie s-au imbracat in aceste culori.
Atunci micuta frunza a inceput sa-si doreasca sa plece si ea si s-a gandit ca i-ar place si ei sa aiba o culoare la fel de frumoasa. Incetul cu incetul, micuta frunza s-a imbracat si ea in culorile toamnei. A privit ramurile si a intrebat mirata:

-O, ramuri! de ce aveti culoare de plumb, iar noi de aur?

-Noi trebuie sa pastram pe noi hainele de lucru, pentru ca noi mai avem de muncit. Hainele voastre sunt de vacanta, pentru ca sarcinile voastre s-au incheiat, au declarat ramurile.
Dar apoi, un puf mic de vant a venit si frunza s-a lasat luata de adierea lui. Vantul a rasucit frunza in aer ca pe o scanteie de foc. Micuta frunza a alunecat usor jos, pe pamant, alaturi de alte sute de frunze si a cazut intr-un vis si niciodata nu s-a trezit sa-l povesteasca.

http://www.casutacopiilor.info/