TOAMNA, MÂNZĂ ARĂMIE -

autor Mariana Dobrin
(cântecul de seară al fetei cuminţi)

Toamna, mânză arămie,
Cu potcoave de argint,
Se avântă pe câmpie
Scuturându-şi coama-n vânt.

Şi-n galop, prin iaz albastru,
Mână vântul nemilos,
Tot frunzişu-i un dezastru,
Mătură cu el pe jos.

Iar pologul din căpiţe
L-a-nmuiat cu plânsu-i ud,
Pe alee trei crăiţe
Tremură când o aud.

Face vraişte-n grădină,
Coada-şi flutură pe drum,
Creasta dealului suspină,
Îmbrăcată-n ploi şi-n fum.

Zguduită-mi simt făptura,
Încărcată de frisoane,
În cămin încing căldura
Şi la geamuri trag obloane.

GALBEN DE TOAMNĂ

Galbenul din frunze

sub tăişul brumei,
s-a întins
precum un şarpe
sorbind din rădăcina
pomului, ce l-a hrănit;
Pădurea toată
a devenit o Evă,
pe care trupul toamnei
stă încolăcit…

 

 

Burde Victor

Surâsul toamnei ruginiu......

 Pastel

Surâsul toamnei ruginiu
Ma întâmpina-n livada,
Cu reverente lungi de crengi
Scaldate-n apusul de seara
Si darnicia poamelor cu zeama,
Hrana ciorilor târzii.

Calcam usor covorul toamnei,
T;esut din frunze-n agonie,
Cazute din cerul albastru,
Jucând încet prinsa cu vântul
Uitam cum curge timpul,
Printre copaci tacuti si umezi,
În ploaia toamnei ruginie.

Si-am adunat mii de culori,
În ochii lacomi fara sat
Sa întrec a lumii curcubee,
Ce pictorii hranesc,
Fumând adânc aerul aspru
Si fericita ca traiesc,
Am sarutat amurgul îngeresc,
Cu sufletul am sarutat amurgul.

Dar, un latrat de câini voinici
M-au scos brusc din visare,
Prieteni-mi erau pe-aproape,
Vorbeam cu ei de-atâta timp,
Mergând spre casa pe carare,
Dar unde am fost eu pâna atunci ?
Ah ! Da, Vâslisem în visare,
Pe marea toamnei ruginii,
În spre a lor muta mirare.

Mahok Valeria -