TOAMNA

Din pomul verde si frumos
Mai cade-o frunză, încă una...Şi se aştern covor pufos - Aşa e toamna-ntotdeauna!

Si păsări zi de zi se duc,
Si vezi doar una câte una...Precum o frunză-n vârf de nuc -
Aşa e toamna-ntotdeauna!

Pe drum, pe case si pe flori
Frumoase brume-si pun cununa...Se-ascunde soarele in nori -
Asa e toamna-ntotdeauna!

 

anonim

RISIPA DE CULOARE

TOAMNA asta iar sa fie
O RISIPA DE CULOARE
Si sa iti aduca tie
Numai zile roditoare !
TOAMNA cu carcei de vita
Nobila pe la urechi
Pe ie si pe altita,
Amintind de vremuri vechi ,
Roadele-ti sa-i fie zestre
Doar FECIOAREI din poveste
Iar la zi de sarbatoare
Sa-i faci zilele cu soare !

Autor: Prof.Dr.Constantin MIU,

Toamna

Toamna

Octavian Goga.

Val de bruma argintie
Mi-a impodobit gradina,
Firelor de lamaita
Li se usca radacina.
Peste crestet de dumbrava
Norii suri isi poarta plumbul,
cu podoaba zdrentuita
Tremura pe camp porumbul.
Si cum de la miazanoapte
Vine vantul fara mila,
Depe varful surii noastre
Smulge-n zbor cate-o sindrila

Doamna Toamna

Doamna toamna cea ghidusa
Ne imbie jucausa
Din carele incarcate
Sa alegem pe gustate
Mere cu obraji de soare.
Struguri,pere galbioare,
Si gutui amarui
Cu puf galben ca de pui.
Doamna toamna ni le-aduna
Fiindca-i harnica si buna.

Doamna Toamnă

Cine vine, cine vine
Cu miresme pe câmpie
Şi împrăştie prin vie
Strugurii din pălărie ?
Cine oare, cine oare
Duce roada în spinare
Ajutat de ploi cu soare
O aşează prin ogoare ?
Cine poate, cine poate
Să muncească zi şi noapte,
Dintr-un bob să facă şapte,
Dintr-un sâmbur – mere coapte ?
Cine are, cine are
Curcubeu în plete rare,
Aiurite-ncep să zboare
Păsările prin culoare ?
Toţi copiii într-un gând
Spun că vine din pământ
Şi aşa din vară-n iarnă
Ne uimeşte Doamna Toamnă!

Anonim

De toamnă....

Toamna a cazut,
Peste parcul mut.
Tainicule dor,
In zadar te alint.
Trandafirii mor.
Visurile mint.


Toamna trece acum.
Invelita in fum.
Unde-i de argint
Glasul ei sonor?
Trandafirii mor.
Visurile mint.


Toamna mi te ia,
Vis stingher, cu ea.
Lacrima de dor
Strop de margarint.
Trandafirii mor.
Visurile mint.
Al.O.Teodoreanu

Octombrie

File de jurnal

 

Octombrie

Ca un cânt bizar de harfă, vântu-şi ţese rapsodia.

Din ce parte,
Din vâltoarea zării albe vine vântul, -
Parcă ar voi de-odată să îmbete tot pământul,
Să seducă universul,
Să robească veşnicia...?

Zbor îngălbenite frunze pe întinderea pustie
Şi se pierd adânc în noaptea cu nuanţe de rugină,
Vântu-şi tremură cântarea ca un tril de mandolină
Şi apoi îmbracă toată firea
În melancolie.

Toamna.

Desfrunzit, castanul plânge-n noaptea fără stele,
Ca muribundele ecouri pe uitatele vioare;
Şi privindu-l cum se pleacă,
Cum se-ndoaie,
Mi se pare
Că mă văd pe mine-n faţa... proprietăresei mele.

poezie de Ion Pribeagu

Poveste de toamna-Nelinistea unei frunze

Micuta frunza tot ofta si plangea de fiecare data cand o adiere de vant trecea pe langa ea. Creanga de care era prinsa o intreaba:
-Care este problema, micuta frunza?
-Vantul mi-a spus ca intr-o zi ma va rupe si ma va arunca pe pamant si voi muri.
Crenguta a spus despre necazul frunzei crengii de care era prinsa, iar creanga a spus pomului.
Cand pomul a auzit asta, a fosnit tot si a transmis mai departe frunzei:
-Nu-ti fie frica. Tine-te bine si nu vei pleca pana cand nu vei vrea tu.
Frunza s-a oprit din suspin si s-a cuibarit langa celelalte surate, iar cand vantul trecea pe langa ea, canta si dansa bucuroasa.
Si asa a trecut toata vara pana in octombrie.
In zilele insorite de toamna, micuta frunza a vazut in jurul ei o multime de frunze care devenisera foarte frumoase. Unele erau galbene, unele stacojii, altele aveau dungi cu ambele culori.
Micuta frunza a intrebat copacul ce s-a intamplat cu celelalte frunze. Si copacul a spus:
-Toate aceste frunze sunt gata sa zboare si de bucurie s-au imbracat in aceste culori.
Atunci micuta frunza a inceput sa-si doreasca sa plece si ea si s-a gandit ca i-ar place si ei sa aiba o culoare la fel de frumoasa. Incetul cu incetul, micuta frunza s-a imbracat si ea in culorile toamnei. A privit ramurile si a intrebat mirata:

-O, ramuri! de ce aveti culoare de plumb, iar noi de aur?

-Noi trebuie sa pastram pe noi hainele de lucru, pentru ca noi mai avem de muncit. Hainele voastre sunt de vacanta, pentru ca sarcinile voastre s-au incheiat, au declarat ramurile.
Dar apoi, un puf mic de vant a venit si frunza s-a lasat luata de adierea lui. Vantul a rasucit frunza in aer ca pe o scanteie de foc. Micuta frunza a alunecat usor jos, pe pamant, alaturi de alte sute de frunze si a cazut intr-un vis si niciodata nu s-a trezit sa-l povesteasca.

http://www.casutacopiilor.info/

Toamna

Văd raza soarelui prin ramuri,
copacii-n toamnă-s desfrunziţi,
un tril se-aude, iar un graur,
sporovăieşte gureş printre grinzi.

Ecoul frunzelor căzute,
şi-al ramurilor frânte pe sub tălpi,
ne-ndeamnă iar să luăm aminte,
că vara-i dusă, toamna e aici.

Prin simfonia plină de culori,
se-aude glasul pomilor grăbiţi,
să îşi înalţe imnul către nori,
de dorul verii ce i-a părăsit.

Văd raza soarelui prin frunze,
confuză de schimabrea de aici,
pe-un fir de iarbă două buburuze,
se-ascund cuminţi, să nu le calci.

Constantin Gavrilescu

Cântecul toamnei

Cântec de toamnă

Al toamnei cânt,
Viori de vânt
Îl plâng topite
Lovindu-mi lin
Sufletul plin
De corzi rănite

Decolorat
Şi sugrumat
Când ora bate
Plângând ascult
La vremi de mult
Îndepărtate

Şi-n vânt mă las
În răul pas
Care mă poartă
Din loc în loc
Acelaşi joc
De frunză moartă.

poezie de Paul Verlaine

Dalia

LEGENDA DALIEI
de Gheorghe Tomozei

 

A fost demult… şi Daliei, crăiţa,
i s-a pierdut, de bună seamă, viţa.
Doar basmul ne-aminteşte câteodată
că fata a rămas nemăritată.
Se vede c-a fost tare mofturoasă,
şi-a fost bogată foarte şi frumoasă…
Era înaltă şi-avea trup subţire
şi-şi alesese, în sfârşit, un mire
cu care-a hotărât să facă nuntă.
Mai pune-o funtă şi mai pune-o funtă,
e prea săracă rochia purpurie,
spre alta ochiul parcă mă îmbie,
că e cu flori mai proaspete şi-i nouă
(ce-ar fi de le-aş purta pe amândouă?).
Mai pune-o funtă şi mai pune una….
Când a sfârşit, murea în zare luna.
S-au risipit în patru zări nuntaşii
şi mirele-a plecat, s-au dus şi naşii…
Doar Dalia bolborosea-nainte,
nemulţumită încă de veşminte.
Când s-a lăsat pustiu peste palate
era-mbrăcată , abia pe jumătate…
Acuma, ca în vremea zânei Dochii,
e-nveşmântată-n patruzeci de rochii,
trufaşă trândăveşte în grădină,
dar mirele întârzie să vină…

„Florile-n grădini s-agită.
Peste straturi, dalia,
Ca o doamnă din elită
Îşi îndreaptă talia.”

Panseu de toamnă

Bine-ai venit,frumoasă toamnă ,

poftești cu mine o cafea?

să nu refuzi,că ești o doamnă

și zău,ce bine-ți stă așa...

Să depănăm în lungi taclale

istorii vechi,povești mai noi,

pe urmă pune-vom la cale

ce drumuri fi-vor mai apoi.

De ne-o speria viitorimea

și nici cu zațul nu ghicim

noi nu vom asculta mulțimea
și braț la braț o sa zâmbim...

 Costel Huică

Iarăși TOAMNA

Legenda frunzei de toamna

A fost odata, tare demult un imparat batran care avea numerosi slujitori voinici ca ursul si tari ca piatra. Acestia isi asumau raspunderea asupra unor sute de copile care mai de care mai blande si mai frumoase.

Oamenii inca de mult, pe acest batran imparat l-au numit Copac, pentru ca sta de veghe toata noaptea si toata ziua adaposteste pe toti trecatorii lasandu-i sa stea la umbra frunzelor care erau copilele.

Slujitorii, dupa iscusinta lor aveau nume de ramuri. Toti acestia formau impreuna un singur copac cu multe ramuri si frunze, un copac batran de neintrecut la numarul anilor.
Ziua era tot mai zglobie si copacul juca diferite jocuri cu ramurile si frunzele care traiau in liniste si pace.

Intr-o zi se napusti asupra lor un vant tare si puternic de spargea ferestrele oamenilor si ridica in slava hartiile si praful de pe drum. Atunci, copacul tata-imparat chema toate frunzele si pe toti slujitorii si le spuse:

- Dragii mei copilasi, suntem aproape in pragul despartirii, vantul sufla aspru spre frunze fara pic de mila. Nu se stie care dintre voi va asterne un covor de rugina si nici nu se stie care va avea mai multe zile. Eu, ca tata, va sfatuiesc sa nu umblati hai-hui, ci tineti-va de frunza mama si aveti grija sa nu va dezlipiti de ea.

Vorbele imparatului sunau tare si zgomotos: se auzea cum vantul trece prin el ca o sabie, se vedea cum tremura si cat pe ce era sa se aplece la pamant cu toata imparatia.

Dar sa lasam asta pentru mai tarziu si sa vedem ce s-a intamplat mai departe.
Mezina, frunza rea si neascultatoare, dar totodata grijulie pentru imparatiile din jur, se strecura pe sub ramuri si o lua din loc prin vecini sa vesteasca de sfaturile batranului. Merse ce merse din loc in loc si mai vestea pe cate un imparat care ii iesea in cale de primejdia si nenorocirea ce avea sa urmeze. Unul dintre imparati o opri din drum si o lua de mana zicandu-i:

- Draga mea copila, dulce si blajina, am aflat ce vremuri vor veni dar de asta nu-ti face griji si sa nu-ti fie teama. Sa stii ca va veni toamna.

Fata-frunza facu niste ochi mari si isi inchipui ca toamna este un monstru, o stafie, o sperietoare de ciori, ori un cantec, un leagan, un copil …

- Ce-ar fi sa-l intreb cum e toamna?, isi zise in gand mezina frunza. Si hotarata de acest lucru prinse curaj si spuse:

- Batranule unchi, ce este toamna?

- Toamna este a treia fiica a anului ce coboara din inaltul cerului sa-si astearna trena ei de culoare galben-brun-aramie, trena fiind voi frunzele care veti asterne un covor de rugina peste intreaga natura. De cum soseste de pe dealuri, incepe a stropi cu manunchi de ciumafai, natura uda, dand pentru ea culoarea ei simbolica de toamna. Atunci soarele va cobora spre asfintit. Racoarea va brazda intinsul si deodata samanta se va scutura, frunzele ingalbenite se vor desprinde de pe ramurile copacilor si se vor cufunda intr-un somn adanc pentru totdeauna. Bruma rece si vantul sturlubatic sunt prieteni nedespartiti ai toamnei. Impreuna vor salta frunzele in sus pana in inaltul cerului iar apoi le vor lasa din nou pe pamant. Voi, va veti apleca in fata toamnei parasind copacul definitiv, tatal care v-a sustinut atata timp in adierea vantului slab. Dar pentru oamenii vrednici, toamna este ca o pagina din cartea vietii care isi aduce roadele ei cu ea. De cum o zaresc se apuca cu grija sa-i culeaga vesmintele cum sunt: perele, merele, nucile, gutuile pentru care au muncit tot anul. Dar toamna nu este mai prejos caci ea e mandra si fericita de vrednicia lor si de aceea le acorda toata increderea si speranta ei.

Dupa cateva secunde, din fantezia povestirii fata frunza facu niste ochi mari si galbeni ca semn de dezmortire, il saluta cuviincios pe batranul copac, ii spuse “la revedere” cu un glas stins subtire si se indrepta iute spre casa parinteasca. Ajunsa acasa fu intrebata de parinti pe unde a umblat iar ea, cu lacrimi in ochi, istorisi tot ce i s-a intamplat.
Cum termina, se uita pe dealuri si frumoasa toamna se apropie de ea.
Fructele ii tineau trena, coronita de flori stralucea din ce in ce mai tare, in calea ei se asezau frunze de miresme de flori. Dar, in sfarsit, ajunse la tatal imparat si cu incuviintarea lui lua toata calea frunzelor, copilele si le duse cu ea, ramanand in urma dorul parintilor, lacrimi amare, pustietate, iar inainte frunze ce se roteau in jurul toamnei.
Doar o urma a mai ramas, o lacrima de frunza si roua ce se aseza pe copacul imparat. El urma sa stea de veghe si sa adaposteasca in continuare toti trecatorii care faceau popasuri sub el.

http://www.universdecopil.ro

 

Toamnă septembrină

Toamnă belalie, în nadir vioară,
Du-mă în ispita sevelor din vie!
Jur pe asfinţituri, nimeni n-o să ştie
Drumuri bejenite-n vremi de-odinioară.

Toamnă-n penitenţa trecerii fugare,
Spală în ciubere pâclele-jivine!
Jur pe mere coapte-n spuze celestine,
Plopi cădelniţează zvonuri de ninsoare.

Toamnă nisipie, prin livezi haihuie,
Toarnă-mi în ulcică roua-n zori culeasă!
Jur pe vântul rece şi pe bruma deasă,
Cântec în arginturi din adâncuri suie.

Toamnă-n prag de cramă, toamnă septembrină,
Jur pe veşnicie, clipa ţi se-nchină...

Elena Munteanu(Ingada)

Toamnă mărăcine

Subţire, fadă, rece, solstiţiului altoi,
O toamnă mărăcine iar cade peste noi;
Haotică, bizară, vecerniei făgaş,
În lemnul vechi al tindei, zideşte alb sălaş.

La doi paşi de răscruce, prealuminând livezi,
Visând avid eternul, cuprinde în nămiezi,
De mii de ori, sub ceţuri şi frunzele de nuc,
Predestinat ulciorul cu vinul hăbăuc.

Şi slobozite-n cercuri, miresmele-n asalt
Flămânde, nechemate, vor bate zvon înalt;
Nostalgici după vară, dau clinchete în vii
Bănuţi de lună plină – sigilii argintii.

Şi toamna mărăcine cu sufletul nisip
Va destrăma poemul în iarna fără chip.

Elena Munteanu(Ingada)

O ramura intarziata

Nu ti-a fost dat sa vezi vreodata,
Cand toamna palida coboara,
Intr-o gradina despoiata,
O ramura intarziata
Ce-a inflorit a doua oara ?

Nu te-ai oprit atunci in cale
Sa te intrebi: ce taina, oare,
Ascund intelepciunii tale
Infriguratele petale,
Ca maine stinse, fara soare ?

Si dac-o blanda induiosare
Ti-a frant o clipa-n ochi lumina,
Cum stai asa, intrebatoare,
Uitandu-te la biata floare,
Ai inteles a cui e vina ?

E raza care toamnei mute
I-a dat fiorul primaverii.
Si-n preajma mortii abatute
A picurat, pe nestiute,
Un strop din cantecu-nvierii...

( Octavian Goga )

autumnală

toamna-şi viscoleşte frunzele pe dealuri;
pe sub viscol, poate, voi umbla-n curând
fără suferinţe, fără idealuri,
fără amintire, fără trup şi gând;

îmi nechează roşu vântul sub ferestre;
cine ştie, poate o să-i urc în şa -
pruncului lăsându-i doar un vers de zestre
ca să-şi poată-ntr-însa sufletu-nfăşa,

toamna-şi viscoleşte frunzele pe dealuri;
pe sub viscol, poate, voi pleca-n curând -
moară subterană pe-mpietrite valuri
unde veşnicia îmi păstrează rând.

 
Sadâc Fatma