Toamna este o a doua primăvară, când fiecare frunză e o floare. definiţie de Albert Camus
miercuri, 21 septembrie 2011
luni, 19 septembrie 2011
vineri, 16 septembrie 2011
Cu toamna în odaie
Mi-a bătut azi-noapte Toamna-n geam,
Mi-a bătut cu degete de ploaie…
Şi la fel ca-n fiecare an,
M-a rugat s-o las să intre în odaie,
Că-mi aduce o cutie cu Capstan
Şi ţigări de foi din Rotterdam…
Am privit în jurul meu şi-n mine:
Soba rece,
Pipa rece,
Mâna rece,
Gura rece,
Doamne!… Cum puteam s-o las să plece?
Dacă pleacă, cine ştie când mai vine?
Dacă-n toamna asta, poate,
Toamna-mi bate
Pentru cea din urmă oară-n geam?
“Donnez-vous la peine d’entrer, Madame…”
Şi femeia cu privirea fumurie
A intrat suspectă şi umilă
Ca o mincinoasă profeţie
De Sibilă…
A intrat…
Şi-odaia mea-ntr-o clipă
S-a încălzit ca un cuptor de pâine
Numai cu spirala unui fum de pipă
Şi cu sărutarea Toamnei, care mâine
O să moară… vai!…
Bolnavă de gripă…
Mi-a bătut cu degete de ploaie…
Şi la fel ca-n fiecare an,
M-a rugat s-o las să intre în odaie,
Că-mi aduce o cutie cu Capstan
Şi ţigări de foi din Rotterdam…
Am privit în jurul meu şi-n mine:
Soba rece,
Pipa rece,
Mâna rece,
Gura rece,
Doamne!… Cum puteam s-o las să plece?
Dacă pleacă, cine ştie când mai vine?
Dacă-n toamna asta, poate,
Toamna-mi bate
Pentru cea din urmă oară-n geam?
“Donnez-vous la peine d’entrer, Madame…”
Şi femeia cu privirea fumurie
A intrat suspectă şi umilă
Ca o mincinoasă profeţie
De Sibilă…
A intrat…
Şi-odaia mea-ntr-o clipă
S-a încălzit ca un cuptor de pâine
Numai cu spirala unui fum de pipă
Şi cu sărutarea Toamnei, care mâine
O să moară… vai!…
Bolnavă de gripă…
Seară de toamnă
Ah! ce frumoase-s serile de toamna!
Prin frunze reci doar un fior adie;
S-arata-n deal, cu fata purpurie,
A noptilor fermecatoare Doamna.
Pe campul vested tainic ea-mprastie
Stralucitoarea-i negura albastra,
O, Doamne sfant! Ce pana mult maiastra
Atata farmec ar putea descrie!
Stropit cu lacrimi pare-acum boschetul.
In umbra lui ma simt prins de tristete:
Exista oare-atata frumusete
In fire, — asa cum o simti tu, poetul?
Ori suntem prada — o! gandire-amara!
De-a simturilor noastre amagire
Ce-arunca-un val frumos peste-o nestire,
Si totusi, Doamne, ce frumoasa seara!
Autor: Duiliu Zamfirescu
Prin frunze reci doar un fior adie;
S-arata-n deal, cu fata purpurie,
A noptilor fermecatoare Doamna.
Pe campul vested tainic ea-mprastie
Stralucitoarea-i negura albastra,
O, Doamne sfant! Ce pana mult maiastra
Atata farmec ar putea descrie!
Stropit cu lacrimi pare-acum boschetul.
In umbra lui ma simt prins de tristete:
Exista oare-atata frumusete
In fire, — asa cum o simti tu, poetul?
Ori suntem prada — o! gandire-amara!
De-a simturilor noastre amagire
Ce-arunca-un val frumos peste-o nestire,
Si totusi, Doamne, ce frumoasa seara!
Autor: Duiliu Zamfirescu
luni, 12 septembrie 2011
Toamna in parc
Cad grabite pe aleea
Parcului cu flori albastre
Frunze moarte, vorba ceea,
Ca iluziile noastre.
Prin lumina estompata
De matasa unui nor,
Visatoare trece-o fata
C-un plutonier-major.
Rumen de timiditate
El se uita-n jos posac.
Ea striveste foi uscate
Sub pantofii mici de lac.
Si-ntr-o fina discordanta
Cu privelistea sonora,
Merg asa, cam la distanta,
El major si ea minora…
George Topârceanu
duminică, 11 septembrie 2011
Tablou de toamnă
S-a stârnit afară vântul şi am căutat cuvântul
printre ramuri scrijelite şi frunze îngălbenite.
S-a stârnit apoi o ploaie, păsările alungând
din copacul ce se-ndoaie de tristeţe, la pământ.
Printre picurii de ploaie, care repezi se abat
toamna-mi pare-o ghionoaie alungată din palat.
Răzvrătită şi geloasă tună, fulgeră de zor
pe o soră luminoasă care doarme, somn uşor!
poezie de Ioana Voicilă Dobreprintre ramuri scrijelite şi frunze îngălbenite.
S-a stârnit apoi o ploaie, păsările alungând
din copacul ce se-ndoaie de tristeţe, la pământ.
Printre picurii de ploaie, care repezi se abat
toamna-mi pare-o ghionoaie alungată din palat.
Răzvrătită şi geloasă tună, fulgeră de zor
pe o soră luminoasă care doarme, somn uşor!
Desen
Îmi place să privesc afară.
- Când au căzut aceste frunze?
Şi arborii se scuturară,
Şi-n vizuini adânci, ascunse
- Când au căzut aceste frunze?
Şi arborii se scuturară,
Şi-n vizuini adânci, ascunse
Stau vulpi roşcate. Stoluri, salbe,
Peste pădure nori de ceaţă,
Ca nişte zburătoare albe
Plutind, de vârfuri se agaţă.
Peste pădure nori de ceaţă,
Ca nişte zburătoare albe
Plutind, de vârfuri se agaţă.
Negru pământul se arată;
Pe câmpuri vântul iar adoarme.
O ciută cade fulgerată
De trăsnetele unei arme.
Pe câmpuri vântul iar adoarme.
O ciută cade fulgerată
De trăsnetele unei arme.
Şi liniştea cu-aripi uşoare,
Prin mii de pori respiră-n toamnă.
Doar plopii mistuiţi în zare
Spre depărtare mă îndeamnă.
poezie de A.E. BaconskyPrin mii de pori respiră-n toamnă.
Doar plopii mistuiţi în zare
Spre depărtare mă îndeamnă.
Eu sunt o frunză
Eu sunt o frunză. Parcă tu nu ştii ce este aceea o frunză? Tu cunoşti frunzele copacilor şi prin aceasta le şi stăpâneşti. Însuşi timpul cunoaşte frunzele copacilor şi le stăpâneşte. Când timpul, dinafara frunzelor, se face toamnă, ucide frunzele. Când timpul se face primăvară, le reînvie. Dar timpul el însuşi ar trebui să fie o frunză ca să elucideze frunzele.
citat din Nichita StănescuIsprava toamnei
Toamna, fată deocheată -
Biata fată!...
Deocheată, dar frumoasă
Şi cochetă,
Mi-a intrat odată-n casă,
Indiscretă,
Să mă-ntrebe ce mai fac...
Ce problemă viitoare
Mă mai doare...
Ce ţigări de foi mă otrăvesc
Când vorbesc...
Şi ce fel de coniac
Beau când tac...
Biata fată!...
Deocheată, dar frumoasă
Şi cochetă,
Mi-a intrat odată-n casă,
Indiscretă,
Să mă-ntrebe ce mai fac...
Ce problemă viitoare
Mă mai doare...
Ce ţigări de foi mă otrăvesc
Când vorbesc...
Şi ce fel de coniac
Beau când tac...
Şi de-atunci -
Nu vreau să spun de când -
Am rămas cu toamna-n trup şi gând!...
Şi de-atunci, în fiecare an,
Toamna, fată bună, vine să mă vadă -
Vine ca o oră fixă pe cadran
Şi solemnă ca o stea cu coadă...
Şi, cum ştie că eu nu fac decât bine,
Toamna stă trei luni întregi la mine,
Cum ar sta la ea acasă...
Până ce-ntr-o bună zi mă lasă
Şi se duce de s-ascunde...
Unde?...
Dracul ştie unde!...
Numai că, după ce pleacă,
Odăiţa-mi pare mai săracă...
Poate fiindcă toamna-mi fură
De la gură
Tot ce-n nouă luni adun -
Cu răbdare şi tutun -
Tot ce cred că-i mai de seamă
Pentru clopoţelul meu de-alarmă!...
Toamna, fată indiscretă
Şi cochetă,
Se agită ca un ascuţiş de sapă
Pe biroul plin de praf şi prin sertare
Şi-mi distruge fără milă
Operele literare,
Rupând filă după filă,
De mă lasă gol... goluţ...
Ca o ciutură-ntr-un puţ,
Fără niciun pic de apă!...
Nu vreau să spun de când -
Am rămas cu toamna-n trup şi gând!...
Şi de-atunci, în fiecare an,
Toamna, fată bună, vine să mă vadă -
Vine ca o oră fixă pe cadran
Şi solemnă ca o stea cu coadă...
Şi, cum ştie că eu nu fac decât bine,
Toamna stă trei luni întregi la mine,
Cum ar sta la ea acasă...
Până ce-ntr-o bună zi mă lasă
Şi se duce de s-ascunde...
Unde?...
Dracul ştie unde!...
Numai că, după ce pleacă,
Odăiţa-mi pare mai săracă...
Poate fiindcă toamna-mi fură
De la gură
Tot ce-n nouă luni adun -
Cu răbdare şi tutun -
Tot ce cred că-i mai de seamă
Pentru clopoţelul meu de-alarmă!...
Toamna, fată indiscretă
Şi cochetă,
Se agită ca un ascuţiş de sapă
Pe biroul plin de praf şi prin sertare
Şi-mi distruge fără milă
Operele literare,
Rupând filă după filă,
De mă lasă gol... goluţ...
Ca o ciutură-ntr-un puţ,
Fără niciun pic de apă!...
Dar norocul meu că-n acest an
Timpul merge după alt meridian...
Şi că versurile acestea au fost scrise
Nu la mine-acasă -
Cum scriu eu de obicei, pe masă -
Ci pe iarba verde,
Undeva, la ţară,
Unde calendarul scrie că-i tot vară
Şi-unde toamna încă nu sosise!...
poezie de Ion MinulescuTimpul merge după alt meridian...
Şi că versurile acestea au fost scrise
Nu la mine-acasă -
Cum scriu eu de obicei, pe masă -
Ci pe iarba verde,
Undeva, la ţară,
Unde calendarul scrie că-i tot vară
Şi-unde toamna încă nu sosise!...
Pastel
- Adio, pică frunza
Şi-i galbenă ca tine, -
Rămâi, şi nu mai plânge,
Şi uită-mă pe mine.
Şi-i galbenă ca tine, -
Rămâi, şi nu mai plânge,
Şi uită-mă pe mine.
Şi s-a pornit iubita
Şi s-a pierdut în zare –
Iar eu în golul toamnei
Chemam în aiurare...
Şi s-a pierdut în zare –
Iar eu în golul toamnei
Chemam în aiurare...
- Mai stai de mă alintă
Cu mâna ta cea mică,
Şi spune-mi de ce-i toamnă
Şi frunza de ce pică...
poezie de George BacoviaCu mâna ta cea mică,
Şi spune-mi de ce-i toamnă
Şi frunza de ce pică...
Să ne iubim
Vai, şi va veni o vreme
Când adormi-vom amândoi,
Şi-nstrăinaţi, prin cimitire,
Va plânge toamna peste noi.
Când adormi-vom amândoi,
Şi-nstrăinaţi, prin cimitire,
Va plânge toamna peste noi.
Ce poate, deci, a fi sub soare,
În haosul imensităţii..
Dacă-ţi vei pierde fecioria
În taina roză-a voluptăţii?
poezie de George BacoviaÎn haosul imensităţii..
Dacă-ţi vei pierde fecioria
În taina roză-a voluptăţii?
Gând
E o iluzie să crezi că vei ieşi din toamnă aşa cum ai intrat. Dacă primăvara ne creşte aripi care ne înalţă până la cer, făcând totul mai uşor de trecut, dacă explozia verii aşterne peste arsuri lumină şi culoare, toamna cu fiecare frunză dusă de vânt rupe şi câte o bucată din palisada sufletului şi toate câte se petrec se trăiesc mai greu, iar durerile netrăite până la capăt se întorc şi te usucă.
Daria Dalin Tânguiri de toamnă - Floarea soarelui
Scorţoasă şi înnegrită
Ieri o floare... răsărită
Azi e tristă şi-abătută...
Plânge-n câmp că nu-i... bătută!
epigramă de Gheorghe Gurău Ieri o floare... răsărită
Azi e tristă şi-abătută...
Plânge-n câmp că nu-i... bătută!
E toamna care trece
Dans le vieux parc solitaire et glacé
Deux formes ont tout à l`heure passé.
(Paul Verlaine)
Deux formes ont tout à l`heure passé.
(Paul Verlaine)
Păşim tăcuţi pe drumul cuprins de-nfiorarea
Apropiatei toamne, când nopţile coboară
Pe câmpuri de aramă o mantie uşoară
De frig, de dezolare, şi doamnă e uitarea
A tot ce-a fost iubire şi floare şi lumină.
Pădurea de mesteacăni uşor şi dulce geme,
Argintul ei păleşte cu cea din urmă vreme
A verii... Îngheţată se-nalţă luna plină.
Ţesută-n vraja verii, iubirea noastră pare
Acum, când totul moare, o palidă-arătare,
Cu părul de-ntuneric si zâmbetul de ură;
Cuvinte-nfiorate nu pot să mai răsune,
Surâsul de durere ne-a-ncremenit pe gură
Şi mâinile-ngheţate nu vor să se-mpreune.
poezie de Mia FrolloApropiatei toamne, când nopţile coboară
Pe câmpuri de aramă o mantie uşoară
De frig, de dezolare, şi doamnă e uitarea
A tot ce-a fost iubire şi floare şi lumină.
Pădurea de mesteacăni uşor şi dulce geme,
Argintul ei păleşte cu cea din urmă vreme
A verii... Îngheţată se-nalţă luna plină.
Ţesută-n vraja verii, iubirea noastră pare
Acum, când totul moare, o palidă-arătare,
Cu părul de-ntuneric si zâmbetul de ură;
Cuvinte-nfiorate nu pot să mai răsune,
Surâsul de durere ne-a-ncremenit pe gură
Şi mâinile-ngheţate nu vor să se-mpreune.
Crizanteme de toamnă
- Crizantemele sunt florile amurgului de toamnă, de o frumuseţe serafică, senină, gânditoare. Sub vălul ploilor mărunte, cenuşii, sunt resemnări superbe, mirări colorate, visări cromatice, clipiri de lumină vie. Numai ele, cu tâlcul lor simbolic pot însoţi pâlpâirea lumânărilor pe mormintele vechi şi proaspete, pe mormintele toamnei.
Dans
Toamna îmi îneacă sufletul în fum...
Toamna-mi poartă în suflet roiuri de frunzare.
Dansul trist al toamnei îl dansăm acum,
Tragică beţie, moale legănare...
Toamna-mi poartă în suflet roiuri de frunzare.
Dansul trist al toamnei îl dansăm acum,
Tragică beţie, moale legănare...
Sângeră vioara neagră-ntre oglinzi.
Gândurile-s moarte. Vrerile-s supuse.
Fără nicio şoaptă. Numai să-mi întinzi
Braţele de aer ale clipei duse.
Gândurile-s moarte. Vrerile-s supuse.
Fără nicio şoaptă. Numai să-mi întinzi
Braţele de aer ale clipei duse.
Ochii mei au cearcăn. Ochii tăi îs puri.
Câtă deznadejde paşii noştri mână!
Ca un vânt ce smulge frunza din păduri,
Ca un vânt ce-nvârte uşa din ţâţână...
Câtă deznadejde paşii noştri mână!
Ca un vânt ce smulge frunza din păduri,
Ca un vânt ce-nvârte uşa din ţâţână...
Mâine dimineaţă o să fim străini,
Vei privi tăcută mâine dimineaţă
Cum prin descărnate tufe, în grădini,
Se rotesc fuioare veştede de ceaţă...
Vei privi tăcută mâine dimineaţă
Cum prin descărnate tufe, în grădini,
Se rotesc fuioare veştede de ceaţă...
Şi-ai să stai tăcută cum am stat şi eu,
Când mi-am plâns iubirea destramată-n toamnă,
Şi-ai să-asculţi cum cornul vântului mereu
Nourii pe ceruri către zări îndeamnă.
Când mi-am plâns iubirea destramată-n toamnă,
Şi-ai să-asculţi cum cornul vântului mereu
Nourii pe ceruri către zări îndeamnă.
Pe când eu voi trece sub castani roşcaţi,
Cu-mpietrite buze, palid, pe cărare,
Şi-or să mi se stingă paşii cadenţaţi -
În nisip, scrâşnită, laşă remuşcare...
poezie de Nicolae LabişCu-mpietrite buze, palid, pe cărare,
Şi-or să mi se stingă paşii cadenţaţi -
În nisip, scrâşnită, laşă remuşcare...
Cântec de toamnă
Al toamnei cânt,
Viori de vânt
Îl plâng topite
Lovindu-mi lin
Sufletul plin
De corzi rănite
Viori de vânt
Îl plâng topite
Lovindu-mi lin
Sufletul plin
De corzi rănite
Decolorat
Şi sugrumat
Când ora bate
Plângând ascult
La vremi de mult
Îndepărtate
Şi sugrumat
Când ora bate
Plângând ascult
La vremi de mult
Îndepărtate
Şi-n vânt mă las
În răul pas
Care mă poartă
Din loc în loc
Acelaşi joc
De frunză moartă.
poezie de Paul VerlaineÎn răul pas
Care mă poartă
Din loc în loc
Acelaşi joc
De frunză moartă.
Versuri de toamnă
Din vechiul teasc topind arama,
Izvorul lin de tămâioasă,
De bucurie cu pastrama,
Au invitat pe toţi la masă :
Ca şi un fur, printre muşcate
Vărsându-şi auru-n odaie,
Bătrânul soare, pe bucate
Se-alintă blând cu-a lui văpaie,
Pe seară, stelele-ntr-un car
Toate coboară-ncetişor,
Iar călăuză le e doar
Mireasma pâinii din cuptor ;
Dar cine la ospăţ lipseşte ?!
E Luna, prin livezi şi vii
Flăcăi şi mândre-ademeneşte…
…E pusă iar pe nebunii (!)
Frumoasa Venus, dimineaţă,
Curtată de aştrii cereşti,
Pe stropi de rouă se răsfaţă
În raiul toamnei româneşti…
……………………………
Doar praful uliţei ignoră,
O melodie ce-i gătită
Cu flori de ii cusute-n horă,
De o lăută îndrăcită.
Valeriu Cercel
Izvorul lin de tămâioasă,
De bucurie cu pastrama,
Au invitat pe toţi la masă :
Ca şi un fur, printre muşcate
Vărsându-şi auru-n odaie,
Bătrânul soare, pe bucate
Se-alintă blând cu-a lui văpaie,
Pe seară, stelele-ntr-un car
Toate coboară-ncetişor,
Iar călăuză le e doar
Mireasma pâinii din cuptor ;
Dar cine la ospăţ lipseşte ?!
E Luna, prin livezi şi vii
Flăcăi şi mândre-ademeneşte…
…E pusă iar pe nebunii (!)
Frumoasa Venus, dimineaţă,
Curtată de aştrii cereşti,
Pe stropi de rouă se răsfaţă
În raiul toamnei româneşti…
……………………………
Doar praful uliţei ignoră,
O melodie ce-i gătită
Cu flori de ii cusute-n horă,
De o lăută îndrăcită.
Valeriu Cercel
Toamnă
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Toamna este unul din cele patru anotimpuri ale climei temperate. Este anotimpul care face legătura între vară și iarnă.În emisfera nordică toamna începe în jurul lunilor august/septembrie pe când în emisfera sudică începutul toamnei este considerat în jurul lunii martie. În această perioadă frunzele foioaselor încep să cadă. Acestea se îngălbenesc, treptat capătă o culoare roșiatică sau brună după care cad. De aceea, în America de Nord toamna este numită și fall însemnând cădere. Este anotimpul în care zilele devin din ce în ce mai scurte și mai răcoroase, nopțile devin din ce în ce mai lungi și mai friguroase iar în unele țări precipitațiile tind să crească treptat.
Definiții
Astronomic, unele țări vestice consideră că toamna începe cu echinocțiul de toamnă (23 septembrie) în emisfera nordică și echinocțiul de primăvară (21 martie) în emisfera sudică, terminându-se în emisfera nordică în ziua solstițiului de iarnă (21 decembrie) respectiv în ziua solstițiului de vară (21 iunie). În astronomia chineză echinocțiul de toamnă marchează mijlocul toamnei, aceasta începând în jurul sărbătorii Liqiu (în jurul zilei de 7 august).Pe de altă parte, meteorologii asimilează lunile martie, aprile, mai (în emisfera sudică) respectiv lunile septembrie, octombrie, noiembrie (în emisfera nordică) cu toamna deoarece pe perioada acestui anotimp perioada de lumină este vizibil din ce în ce mai mică.
În unele țări, ca Statele Unite ale Americii dar și România toamna este considerată începutul anului școlar.
În cultura populară
Asocierea cu o culegătoare
Starea sufletească ce se desprinde din sărbătorile tomnatice este bucuria pentru fructele pământului amestecată cu melancolia pentru vremea mohorâtă.Asocierea cu melancolia
Toamna în poezie a fost des asociată cu melancolia. Posibilitățile verii au dispărut, iar răcoarea toamnei este la orizont. Cerul devine gri și posomorât. Rainer Maria Rilke, un poet de limba germană și-a exprimat aceste sentimente în cele mai cunoscute poeme ale lui, Herbsttag (Zi de toamnă), din care unele versuri spun:- Wer jetzt kein Haus hat, baut sich keines mehr.
- Wer jetzt allein ist, wird es lange bleiben,
- wird wachen, lesen, lange Briefe schreiben
- und wird in den Alleen hin und her
- unruhig wandern, wenn die Blätter treiben.
- în limba engleză:
- Who now has no house, will not build one (anymore).
- Who now is alone, will remain so for long,
- will wake, and read, and write long letters
- and back and forth on the boulevards
- will restlessly wander, while the leaves blow.
- în limba română:
- Cine nu are o casă acum nu-și va mai clădi una,
- Cine este acum singur, va rămâne așa mult timp,
- va veghea, va scrie și va citi scrisori lungi
- înapoi și înainte pe bulevarde
- va hoinări neliniștit, cât timp frunzele vor cădea.
Alte asocieri
În special în Statele Unite toamna este asociată cu "anotimpul Halloween-ului", cu o campanie de market foarte răspândită care îl promovează. Televiziunea, filmele, cărțile, costumele, decorațiunile interioare și industriile de confecții folosesc această perioadă pentru a-și promova produsele. Promoțiile încep cu primele zile ale lunii septembrie și se încheie cu ziua de 31 octombrie, deoarece motivele lor își pierd rapid forța după această perioadă.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)