Din hora frunzelor, pe-alei
Ridică vântul pulberi fine.
Din suflet izvorăsc suspine.
Din soare nu mai sar scântei.
În gogoşari sunt vâlvătăi,
Sunt munţi de varză şi cartofi.
Sandalele devin pantofi,
Pătrunde frigul în odăi.
Îşi caută şi-şi află loc
În care-o sta ascuns la iarnă,
Privind ironic către foc,
Va şuiera când n-o să doarmă.
Gutuile râd din ferestre
Spre ruginiul din grădini.
Perete alb, păsări măiestre,
Umbre născute din lumini.
Mii de culori se împletesc
Din şanţuri până hăt, departe.
Gâze prin tufe robotesc
Cătând culcuşuri pentru noapte.
Se odihnesc pentru o clipă
Şi-o iau din nou din loc la fel.
Spre alte spaţii bat aripă,
Bondarii bâzâie-n pastel.
Şi păsări cântă fără tihnă
Şi se aruncă din înalt.
Sunt largi covoare pe asfalt
De frunze căutând odihnă.
Te-ai îngropa adânc sub ele
Printre castane, nuci şi ghindă,
Privind spre cerul fără stele.
Prin iederi foc o să se-aprindă.
Ai aştepta să-nceapă ploaie,
Să-ngheţe picurând natura.
Cu pere moi ţi-ai umple gura
Visând în jilţul din odaie.
Valentin Boeru
